miercuri, 22 septembrie 2010

Ciorba de fasole in cuina

Revin cu o noua reteta de ciorba de fasole, de data aceasta gatita traditional, in cuina. Trebuie sa spun inca de la inceput ca gustul desavarsit al acestei ciorbe se obtine in mod paradoxal prin folosirea a cat mai putine ingrediente.

Pentru ciorba luati doi morcovi sanatosi, un pastarnac zdravan, 2-3 cepe rotofee, 3 ardei grasi (grasi am zis!) si ingredientul principal, fasolea. Din afumatoare avem nevoie de o bucata sanatoasa de pulpa afumata cu os portionata in bucati, pusa in apa la desarat daca este cazul. Luam un cutit si taiem legumele (curatate in prealabil) in bucati mari. Intr-un vas de fonta punem carnea urmata de fasole si legume, dupa care completam cu apa. Vasul se agata deasupra focului facut in vatra. Focul trebuie sa fie mediu pentru a obtine cel mai bun gust. Cand scade apa se completeaza cu apa calduta. Dupa aproximativ o ora punem 7-8 catei de usturoi tocati marunt si bulion cat va place. Spre final ciorba se lasa sa scada in functie de consistenta dorita si se adauga sare, piper si patrunjel dupa gust.

Aceasta ciorba are o savoare si aroma cum numai in cuina la foc de lemne se poate obtine, dar nu ma credeti pe cuvant si incercati-o!